An apicol, calendar apicol

Cine doreşte să practice apicultura va auzi destul de curând despre două expresii interesante, anume anul şi calendarul apicol. Dar, nu numai că va auzi de acestea, ci funcţie de perioada de timp se va izbi cu tot felul de probleme care dacă nu vor fi soluţionate la timp pot duce la ruina şi falimentul încercării apicole. Despre ce este vorba ? Multe lucrări pun semnul egalităţii între ''anul apicol" şi "calendarul apicol" şi ne învaţă că acestea sunt activităţile pe care trebuie sau putem a le desfăşura într-o stupină în funcţie de perioada de timp în care ne situăm la un moment dat. Unele lucrări fac referire la "anul apicol" ca la starea şi evoluţia familiei de albine pe parcursul unui an calendaristic. Din mulţimea de date fiecare poate alege să le utilizeze pe acelea care consacră bunul mers al stupinei ş garantează cât de cât o producţie acceptabilă. Ele sunt arhicunoscute fiind de-a dreptul veritabile clişee. Numai că problema este că de multe ori apicultorul începător observă că deşi a pus în practică sfaturile, rezultatele nu sunt chiar acelea aşteptate. Aceasta se întâmplă deoarece starea corespunzătoare a familiei de albine depinde de un mare număr de factori care ţin de meteorologie, fiziologie, adaptare, resurse, care toate trebuie corelate cu activităţile apicultorului.
"Calendarul apicol" constă în suma activităţilor necesar a fi desfăşurate într-o stupină şi el se suprapune cu anul calendaristic. În schimb "anul apicol" este mai mult decât atât. Acesta reprezintă suma activităţilor necesar a fi desfăşurate pornindu-se de la un punct natural de origine şi adaptat variaţiilor naturale ale unui agreat de factori care se produc necesar sau accidental de-a lungul unui an calendaristic.
Când începe "anul apicol" ? Multe lucrări ne învaţă că acesta începe cu pregătirea albinelor pentru iarnă, toamna, dar ne putem rezerva dreptul de a scoate în evidenţă alte aspecte şi altă origine. Unii practicieni spun că originea "anului apicol" este dată de încheierea ultimului mare cules şi aceasta pare a fi o periodizare bună. De aici încolo ar trebui să se succeadă etape şi activităţi importante cum sunt: hrănirea pentru stimularea continuării ouatului mătcii, hrănirea pentru completarea proviziilor, hrănirea pentru îngrăşarea albinelor, pregătirea pentru iernare, hrănirea pentru stimularea ouatului de primăvară, controlul roirii, recoltarea. Peste toate acestea pot fi suprapuse ca activităţi diferitele tratamente, deblocarea cuiburilor, formarea roilor artificiali, unirea familiilor slabe şi multe altele. Necunoaşterea indiciilor care semnalează trecerile în perioade noi provoacă cele mai mari daune familiilor de albine şi implicit apicultorului. 

Cătina roşie

Foarte mulţi oameni au auzit despre cătina albă, acel arbust cu frunze argintii-albicioase ale cărui bobiţe-fructe galben portocalii cu întrebuinţări medicinale şi cosmetice ornează din toamnă până târziu ramurile sale subţiri. Însă, destul de puţine persoane au auzit însă despre cătina roşie, un arbust la fel de comun ca anteriorul şi care posedă la rândul său anumite propietăţi medicinale. Dar, mai mult decât atât, cătina roşie prezintă un extrem de mare interes pentru apicultori, deoarece florile sale pot oferi nectar şi polen într-o perioadă calendaristică în care culesul este slab sau aproape inexistent.Cătina roşie creşte la noi în ţară în mod spontan în unele regiuni şi locuri din zona câmpiilor din sud.

Fac o paranteză dorind să exprim o opinie personală despre care cititorii pot avea orice reacţie. Eu cred, în general, că cel puţin în epoca pe care o trăim puţini oameni sunt dispuşi să-şi îmbunătăţească sau sporească cunoştinţele, iar şi mai puţini să analizeze critic cele însuşite. Poate că este chiar unul dintre motivele care ne diferenţiază de marile culturi şi ne plasează într-o categorie denumită de ilustrul Lucian Blaga "culturi minore". Îmi amintesc de faptul că atunci când am citit Utopia lui Thomas Morus m-a şocat o parte anume din text. Când un personaj oarecare l-a întrebat pe un nativ al insulei din ce cauză duc războaie de cucerire şi ocupă popoare şi teritorii, insularul a răspuns simplu şi răspicat: "pentru că nu sunt în stare să-şi cultive pământul" ! Ar fi acesta un motiv arhetipal şi un drept natural, iar naţiunile lipsite de geniul muncii trebuie în mod necesar să dispară sau să fie cotropite ? Poate că da, iar atunci trebuie să ne gândim că orice fel de muncă utilă societăţii prestată de noi în interiorul statului naţional este necesara şi suficienta condiţie pentru a ne păstra supravieţuirea naţională. Albinăritul este o activitate extrem de folositoare şi - se spune - poate fi învăţat la un nivel satisfăcător doar după patru ani de practică la un albinar bun. Unde-i găsim, însă, pe maeştri, unde sunt cărţile şi informaţiile folositoare ? Din cele studiate de mine până acum am descoperit că în afara informaţiei există şi multe banalităţi, locuri comune, informaţie inutilă şi chiar informaţie "subversivă", aceasta ultima destinată conducerii unui apicultor pe calea eşecului. Ce să facem ? - războiul economic a fost inventat o dată cu omenirea.Oricine trebuie să înţeleagă din cele spuse că una dintre multele condiţii de a reuşi într-o ocupaţie ar fi dobândirea informaţiei, pe urmă analizarea critică a acesteia şi separarea de noroiul care o infestează şi poluează.

Tufă de tamarix şi fântână la intrarea în Beer-Sheba

 Cătina roşie este un arbust din genul Tamarix şi există o mulţime de specii ale acestui arbust pe mapamond dintre care mai toate cresc sub formă de tufiş. O singură specie - Tamarix aphylla creşte şi sub forma unui copac.
 Este cunoscut din cele mai vechi timpuri ale lumii. În mitologia egipteană se spune că trupul zeului Osiris a fost ascuns în trunchiul unui tamarix în Byblos până când a fost recuperat de zeiţa Isis. În mitologia greacă se spune că această plantă era una dintre favoritele zeului Apollo. Chiar şi în Biblie (Facerea 21:33) ni se spune că Avram "a sădit un tamarix [dumbravă-în traducerea 1994] în Beer-Şeeba şi a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veşnic".

Cătina roşie (tamarix-ul sau tamariscul - cum i se mai spune) din Orient este chiar arbustul ce i-a hrănit cu mană pe evrei în timpl peregrinărilor acestora prin deşert. Seva acestui arbust este atât de abundentă şi vânată de insectele producătoare de mană încât uneori se scurge de pe trunchi sub forma unor picături dense şi dulci asemănătoare mierii. Câteodată, trecând prin pieţele orientale poţi descoperi mană pusă spre vânzare.
Tamarix-ul este un arbust adaptat la solurile sărate, de aceea în SUA este denumit "cedru de sare" (salt cedar). Dar, mai mult decât rezistenţa sa la solurile sărate, acest arbust are proprietatea de  a asimila sarea din sol şi de a o secreta în jurul trunchiului său, la suprafaţa solului. Sarea secretată absoarbe seara vaporii de apă din aer, iar dimineaţa încălzindu-se îi eliberează în atmosferă, în felul acesta realizând în jurul tufişului un soi de microclimat "artificial", răcorind aerul. Din acest motiv, tamariscul este folosit ca un arbore de umbră.

"arbori de tamarisc în lumina soarelui de dimineaţă - pictură de Guy Rose

 Mulţi pictori au fost încântaţi de frumuseţea acestori arbuşi care îşi întind trunchiurile şi ramurile contorsionate creind ţesături vii care deşi dezordonate ating frumuseţea pânzelor de păianjen.Scoarţa arbustului este netedă şi brun-roşiatică pe urmă albăstru-roşiatică şi rugoasă. Frunzele au culoarea gri-verzuie  şi o dispunere asemănătoare cu acelea ale pinului.
Florile au nuanţe de roz până la alb şi apar la capătul ramurilor ca nişte spice. În zona noastră înfloreşte din martie până în septembrie, iar unele specii înfloresc mai degrabă iarna. Florile tamariscului sunt deosebit de frumoase şi emană un plăcut miros parfumat care a inspirat multe case de parfumuri.

flori de tamarisc (Tamarix gallica)

Totuşi, în ce constă importanţa tamariscului pentru apicultură. Mai întîi, că poate asigura nectar şi polen într-o perioadă a anului când în multe locuri aceste resurse încep să lipsească pentru albine. Plantarea mai multor arbuşti de tamarisc, fie lângă stupină, fie în raza economică de zbor a albinelor duce la economii dacă cumva este necesară o hrănire de stimulare. Dar, dacă se poate face o plantaţie, atunci este mult mai bine. Tamariscul se poate cumpăra sub formă de butaşi înrădăcinaţi de la magazine floricole. Pepiniera din Cobadin, Constanţa, cultivă pentru vânzare cătina roşie (http://www.pepinieracobadin.ro/arbusti-ornamentali/catina-rosie-tamarix-ramosissima/). Eu am cumpărat, acum în toamnă, 9 bucăţi cu preţ redus de la mall-ul Auchan din Cluj. I-am plantat lângă stupi şi cu gîndul ca în viitor să-i răspândesc în locurile unde s-au produs defrişări prin tăierea pădurii şi altundeva pe deal unde nu creşte decât o specie de ferigă fără utilitate. Din câte se spune, tamariscul creşte extrem de repede, drajonează rapid şi îşi întinde rădăcinile la adâncimi foarte mari atinzând pânza de apă freatică. De aceea, este rezistent la secetă. Se mai spune că este destul de rezistent şi la ger, dar asta rămâne să o verific personal în iarna aceasta. Drajonează atât de rapid încât în unele state ale lumii este considerat o specie invazivă şi se iau măsuri pentru a fi eliminat.

fructe de tamaris

Dar, tamariscul poate fi cultivat şi pentru proprietăţile sale medicinale. Asemănător cătinei albe acest arbust are proprietăţi remarcabile. Fructele sale conţin mai multă vitamină C decât lămâia.Totodată conţin substanţe antioxidante puternice care previn îmbătrînirea. Spre deosebire de cătina albă, de la tamarisc (cătina roşie) se întrebuinţează şi scoarţa sau mugurii. Uleiul din tamarisc are proprietăţi curative deosebite, putând fi întrebuinţat în afecţiuni gastrice, ulcer duodenal, afecţiuni circulatorii, neuroendocrinologice, hepatice, diaree şi altele. Ca adjuvant se poate folosi în tratamentul hipertensiunii. Tinctura din muguri de tamarisc este un excelent remediu contra îmbătrânirii. Nu ar fi util să avem o astfel de farmacie vie lângă casă ?

Mierea de tamarisc este considerată a fi una remarcabilă, densă închisă la culoare şi cu un gust şi aromă speciale.Se vinde în borcane de cca 300 grame cu preţul de 12 dolari pe borcan. Culoarea seamănă mai degrabă cu a ciocolatei brune, iar gustul şi aroma cu al melasei.

miere din tamarisc

Mierea de tamarisc - după http://www.lospoblanos.com/shop/grampas-gourmet-tamarisk-honey/ - se consumă armonizându-se perfect cu o brânză care miroase puternic, şuncă (kaiser) şi pâine prăjită. 


Referinţe:
http://www.wikipaintings.org/en/guy-rose/tamarisk-trees-in-early-sunlight
http://en.wikipedia.org/wiki/Tamarix
http://www.lospoblanos.com/shop/grampas-gourmet-tamarisk-honey/
http://batterytow.over-blog.com/article-the-tamarisk-fruit-90665318.html
http://informedfarmers.com/athel-pine-or-tamarisk/

Steluţa de toamnă

Steluţe de toamnă în grădina mea de lângă casă

Una dintre florile care aparţin unui extrem de numeros grup care prezintă particularitatea unei flori în formă de stea (aster - în limba greacă) Asteraceae (Compositae), cum se numeşte genul de de floare cuprinde după unii botanişti cca 600 de specii, iar după alţii acest grup s-ar putea extinde la cca 23.000 de specii. Se numeşte steluţă de toamnă, deoarece înfloreşte toamna şi floarea are forma unei steluţe. O dată semănată devine perenă şi poate fi înmulţită atât prin seminţe, cât şi prin despărţirea tufelor care se formează. Se prezintă sub forma numeroaselor varietăţi spontane sau cultivate, de talie pitică sau mai înaltă, cu flori colorate uneori diferit, în funcţie de varietate.
Trebuie să spun că într-una din zile am observat în grădina mea mai multe plante înalte, de un verde închis bine conturat, fără floare. Am crezut că este vorba de vreo buruiană şi doar forma interesantă a plantei m-a determinat să nu o distrug - zicându-mi că mă voi lămuri mai încolo, iar dacă va avea o floare frumoasă, nu o voi tăia chiar dacă este vreo buruiană. În toamna aceasta a înflorit cu nişte flori extrem de frumoase de culoare albastră. Ce m-a mirat mai mult a fost faptul că albinele erau grămadă pe flori şi bâzîiau pline de bucurie. De abia atunci mi-am dat seama cât de inspirat am fost atunci când am decis să nu distrug aceste flori.Dar, încă nu ştiam cum se numesc. Într-una din zilşe trecând prin piaţa Mărăşti din Cluj am descoperit la un vechi anticar o colecţie formată din 50 de reviste "Apicultura". Gândindu-mă că articolele practicienilor sunt mai aproape de realitate decât unele dintre cărţile de apicultură (care, de multe ori, preiau unele din altele) am cumpărat revistele respective cu un preţ destul de pipărat. Nu mi-a părut rău, însă, deoarece acolo am descoperit multe lucruri interesante care puneau într-o altfel de lumină conducerea stupinei. În Apicultura din 1 ianuarie 1973, am descoperit articolul scris de E. Constanda şi D. Stoiculescu intitulat Contribuţii la îmbunătăţirea bazei melifere din vatra satului. Acolo am găsit nu fără surpriză floarea din grădina mea, menţionată ca o plantă meliferă. În articol se spune că "albinele cercetează intens florile începând de la ora 8 când se deschid florile şi până seara când se închid din nou." Autorii recomandă plantarea în parcurile comunale şi pe drumurile către locuinţele sătenilor.
Cercetând şi alte documente pe internet, am aflat următoarele.  Că dacă este plantată pe o suprafaţă de 40,47 ari poate produce o cantitate de 15-25 kg de miere şi 50 kg de polen. Că este o excepţională plantă meliferă pentru sfârşitul verii şi toamnă, mai ales că fiind rustică se adaptează uşor oricărui fel de teren şi rezistă destul de bine la bolile plantelor. Planta rezistă la îngheţ până la - 2 grade Celsius. Mierea de steluţă de toamnă cristalizează uşor, deci nu este bine să rămână ca hrană pentru albine în zonele cu ierni geroase. Dacă în stup se găsesc şi alte tipuri de miere, iar mierea de steluţă de toamnă nu a fost adunată în cantitate mare atunci poate rămâne. Oricum ar s-ar prezenta lucrurile se pare că pentru culesuri de întreţinere această plantă este deosebit de bună.                 

Albine pe flori de Steluţă de toamnă (Aster)

Doresc să închei postarea cu câteva consideraţii personale. Nu pot trece cu vederea munca lăudabilă de popularizare şi propagandă apicolă făcută de cei doi apicultori. Dacă şi în acele vremuri era nevoie de aşa ceva, cu atât mai mult este nevoie acum, când o întreagă societate parcă a fost lăsată de izbelişte, fără strategii de viitor. Unde sunt parcuri comunale, unde este simţul estetic al săteanului ? Dar, unde este simţul gospodăresc şi estetic al primarului şi consilierilor comunali, unde este viziunea lor de viitor şi capacitatea de a o pune în practică ? Cine poate lua locul vechiului activist de partid într-o nouă formă - mai benefică pentru societate - de activist cultural. Printre altele vreau să spun că ocupaţia de activist cultural există în Uniunea Europeană. Cum pot fi traduse în practică interesele sătenilor dacă conform actualei Legi a administraţiei publice locale pot fi stabiliţi şi consilieri din sate, dar numai cu drepturi consultativ, iar nu de vot pentru legiferare comunală. Mai avem o cultură a binelui public la sate ? În loc ca primarii să caute soluţii pentru a atrage sau crea fonduri prin activităţi productive, ei se mulţumesc să inventeze şi să introducă tot felul de taxe absurde care să aducă fonduri primăriilor adeseori cheltuite numai pe salarii mari şi sedii somptuoase. Ce s-ar putea face pentru îmbunătăţirea situaţiei ? Este evident că civilitatea se naşte din cultura urbană care a apărut la oraş. La sat s-a născut - aşa cum spunea Lucian Blaga - doar eternitatea. De aceea, cred că sistemul administraţiei publice locale trebuie amendat. Ar trebui introdus măcar un activist cultural care să aparţină civilizaţiei urbane. 

În toamna acesta încerc să culeg şi să-mi fac provizie de seminţe de la această plantă. Poate că voi descoperi vreun prieten încă necunoscut care va avea nevoie de ele. 


 Referinţe:
1.Apicultura, 1 ianuarie 1973, pp.20-22
2.http://www.themelissagarden.com
3.http://en.wikipedia.org/wiki/Aster_%28genus%29

Castanul comestibil

Castanul celor 100 de cavaleri, Parcul Etna (pictură JP HOUEL, 1777)

Castanul comestibil (Castanea sativa Mill) este un arbore care aparţine familiei fagilor. Spre deosebire de rudele sale, castanul comestibil produce nectar, dar este posibil să dea ocazia apariţiei manei dulci. Este un arbore care trăieşte şi 600 de ani. Atinge înălţimea de 20-35 de metri, iar la maturitate trunchiul poate ajunge la 2 metri diametru.  În România, creşte cultivat în livezi de monocultură, dar poate fi întâlnit şi combinat cu alte specii pomicole,în livezi mixte. În general, dacă nu suferă din pricina primăverilor târzii, reci şi prea umede sau din cauza toamnelor prea lungi, ploioase şi reci este un arbore cu productivitate constantă. Îi place lumina sau semiumbra şi o climă submediteraneeană sau temperat moderată.Înfloreşte în începând cu sfârşitul lui iunie până la sfârşitul lui iulie şi posedă flori monosexuate separate, dar dispuse pe aceeaşi plantă, cele masculine în partea superioară, iar cele feminine în partea inferioară. Florile seamănă cu nişte lumânări, de 20-30 cm înălţime şi au un miros caracteristic puternic care atrage albinele, dar şi alte insecte polenizatoare.

Castan înflorit (http://fr.123rf.com/photo_14167296_branches-de-chataigniers-avec-les-fleurs-blanches.html)

Albinele preiau polenul de pe florile mascule şi ating cu acesta şi florile femele.

http://www.assistancescolaire.com

 








Aşa cum este de înţeles, albinele culeg şi nectarul florilor de castan transformându-l în miere. După spusele lui Scott Forler, întemeietorul site-ului web Honey Traveler (În călătorie după miere) http://www.honeytraveler.com/about/  mierea de castan are "un gust puternic aromat de ierburi, astringent şi uşor amărui după degustare. Este bogată în polen, sărururi minerale şi tanin, cu multă fructoză, greu cristalizabilă şi aciditate scăzută. Nu este foarte dulce. Are o culoare mai închisă de ambră". Tot Scott ne destăinuie că această miere se mânâncă cu brânză italiană Strachinno sau Ricotta sau cu caşcaval de oaie Pecorino Toscano împreună cu pere. Ce fel de pere ? Bosc sau Anjou ne spun unii maeştri bucătari. (http://www.foodnetwork.com/recipes/mario-batali/roasted-pears-with-chestnut-honey-and-parmigiano-reggiano-recipe/index.html) Mirosul acestei mieri este puternic şi persistent. Intrând într-o stupină în vremea extracţiei chiar fără să ştii cemiere se extrage îţi dai seama că e ceva deosebit. Alte persoane ne spun că aroma este de mere coapte foarte tare.
Mierea de castan este mai este bună şi pentru tratarea gastritelor şi pentru reflux eso-faringian (http://www.habermonitor.com/en/haber/detay/chestnut-honey-for-gastritis-and-reflux-eat/243468/).

https://www.sidwainer.com/shopexd.asp?id=640

Acestea fiind spuse nu ne mai rămâne decât să plecăm în pastoral după nectarul de castan. În România, castanul comestibil se găseşte în Maramureş, în Banat, în Oltenia. Nu cred că există vreo monografie despre situarea castanilor în ţara noastră, împreună cu datele de înflorire şi drumurile de acces cu posibilităţi de campare. Voi încerca să culeg nişte date, dar despre acestea în viitoare postări. Până atunci menţionez existenţa rezervaţiei naturale pădurea "La Castani" din judeţul Sălaj, pe o suprafaţă de 7,8 hectare.Calea de acces aşa cum este descrisă pe net ar fi: drumul național (DN1H) - Jibou - Var - Surduc - se intră în dreapta pe drumul județean (DJ109E) - Lozna - Valea Leșului - Cormeniș - Negreni.

Pădurea-rezervaţie "La Castani", com. Ileanda, Sălaj

Mierea de castan se vinde în Europa cu cca 10 euro per kilogram. Un stup poate recolta cca 15 kg de miere într-o perioadă de 8-10 zile lîngă o pădure cu 60% castani (https://www.repository.utl.pt/handle/10400.5/4145).
Am auzit din spusele unor cunoştinţe care locuiesc la marginea judeţului Cluj, învecinate cu Sălajul că ar mai fi păduri şi livezi de castan pe teritoriul acelui judeţ, dar nu ştiu ce să cred.Poate vreun apicultor de la noi ne lasă vreun comentariu la această postare  ... Pe viitor, voi încerca să prezint informaţii despre înfiinţarea unei livezi de castan

http://ro.wikipedia.org/wiki/Castan_comestibil#Castanul_comestibil_.C3.AEn_Rom.C3.A2nia
http://www.beekeeping.com/abeille-de-france/articles/miel_chataigner.htm
http://www.assistancescolaire.com/enseignant/elementaire/ressources/base-documentaire-en-sciences/le-role-des-insectes-dans-la-pollinisation
http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83durea_%E2%80%9ELa_Castani%E2%80%9D

Să cunoaştem obiceiurile "botanice" ale albinelor

peisaj din interiorul grădinii botanice

Despre "botanica apicolă" ca un domeniu separat de cercetare dezbaterile au început probabil mai demult. Încă înainte de1860, dr. Alefeld din Darmstadt şi-a concretizat mai multe studii şi cercetări într-un tratat de specialitate destinat apicultorilor germani şi denumit "Botanica apicolă". Nu era o încercare uşoară. Să alcătuieşti un catalog complet cu plantele indigene care furnizează nectar, polen şi propolis, împreună cu numele ştiinţifice botanice, cu numele comune, cu caracteristicile, obiceiurile etc. este o aşteptare necesară a oricărui apicultor care reflectează la afacerea sau pasiunea sa, dar cine are îndrăzneala să înceapă o atare acţiune eroică ? Profesorul Alefeld şi-a început cercetările cu câteva întrebări fundamentale, anume: Câte specii diferite de plante fanerogame (care se polenizează cu ajutorul insectelor) există ? În ce proporţie asigură acestea hrană albinelor ? Câte furnizează numai nectar ? Câte furnizează numai polen ? Câte furnizează nectar şi polen ? Profesorul a constatat că din circa 3500 de plante care alcătuiau tezaurul floristic şi apicol din Germania şi Elveţia de atunci un număr de circa 500 erau folosite de albine ca hrană. A mai descoperit că pe o rază de cca 8 km de la locul unei stupine din acea zonă creşteau 700 de plante fanerogame. Dintre acestea 300 de specii furnizau hrană albinelor în felul următor: 150 de specii nectar; 100 de specii nectar şi polen; 50 de specii doar polen. A mai presupus că de la 25 de specii albinele culeg propolis. Profesorul Alefeld a fiurnizat în tratatul său informaţii despre plantele respective şi perioada înfloririi. Totuşi, lucrării i-au fost aduse critici, deoarece nimeni nu a menţionat locurile unde se găseau plantele şi dacă acestea existau abundent ştiut fiind că albinele culeg cu predilecţie de la plantele care într-un anumit moment sunt abundente. Pentru cunoaşterea acestor informaţii importante ar fi util ca fiecare apicultor să ţină un jurnal zilnic în care să noteze următoarele:
- data observaţiei;
- denumirea plantei şi cât de rară sau frecvent poate fi întâlnită în zonă;
- numărul aproximativ al albinelor lucrătoare pe aceste plante, dacă sunt multe sau puţine;
- ce adună albinele de pe acele plante: nectar, polen sau/şi propolis;
- cum se prezintă creşterea zilnică de recoltă în stupină, pe durata înfloririi acelor plante;
- alţi factori de interes
Orice plantă indigenă sau nou introdusă trebuie cercetată cu atenţie. De asemenea culoarea mierii şi a polenului. Tot aşa existenţa afidelor şi a secreţiilor zaharate de pe frunze. Doar procedând în acest mod pot fi strânse observaţii pertinente şi îmbunătăţită baza meliferă.

Notă: Nu este deloc întâmplător că cercetarea profesorului amintit a pornit la Darmstadt.  Oraşul are o istorie şi cultură îndelungată. Este atestat documentar la începutul secolului al XI-lea. Găzduieşte Grădinile botanice în suprafaţă de 4,5 ha. ale Universităţii tehnice (http://www.bio.tu-darmstadt.de/botanischergarten/index.de.jsp). Astăzi, grădinile adăpostesc 9000 de specii, o colecţie rară de arbuşti, o grădină alpină şi una de fâneaţă. Istoria acestora porneşte de la personalitatea lui Johann Hess (1786-1837) un consilier important pasionat de botanică care i-a propus ducelui de Hessa cumpărarea actualului sit şi construirea unei grădini botanice. Pe 17 iunie 1814, Marele Ducat de Hessa a aprobat proiectul şi de atunci acea dată este considerată momentul naşterii grădinilor botanice ale oraşului. (http://www.flickr.com/photos/karlgercens/sets/72157629814217504/)

(traducere şi adaptare după articolul "Apistical Botany" din The American Bee Journal, vol.1, nr. 4, aprilie 1861)

De ce "florile albinelor" ?

Acum trei ani am hotărît să devin apicultor. Desigur, nu ca antreprenor, ci mai degrabă ca pasionat, un hobby aducător satisfacţii. În aceşti ani nu am reuşit să fac mare lucru. Cei doi stupi cumpăraţi au roit, am prins roiurile, mi-am înmulţit stupii, dar fără prea mult succes pentru că în iarna trecută mi-au murit. Am rămas iarăşi cu doi stupi şi am mai cumpărat nişte roiuri. Acum am 8, iar anula acesta am recoltat şi eu cca 10 kg. de miere. Am început să citesc mult şi m-am înscris la un curs de apicultură la asociaţia Apicola Cluj din Cluj-Napoca unde am învăţat foarte multe lucruri. Unul dintre acestea îmi stăruieşte încă în minte. Era vorba despre ameliorarea (îmbunătăţirea) bazei melifere, o expresie cam seacă şi lipsită de sevă pentru o idee mai largă care face referire la zeci, dacă nu chiar sute, de plante, arbuşti şi arbori ale căror flori asigură nectarul atât de preţios pentru hrănirea micilor lucrătoare şi producerea mierii. Pentru o producţie mare de miere şi pentru asigurarea vieţii harnicelor insecte, stuparul trebuie să cunoască aceste flori şi trebuie cât de cât să încerce a le înmulţi prin preajma stupinei. Dar, avem noi suficiente cunoştinţe legate de asta ? Acest blog este destinat completării informaţiilor şi cunoştinţelor privind flora capabilă să asigure nectarul trebuincios albinelore pace, bucurie şi linişte sufletească.Dar, în blogul acesta voi încerca să prezint şi problemele cu care m-am confruntat sau mă confrunt. De asemenea, voi încerca să postez cunoştinţele utile pe care le descopăr în diverse publicaţii în special în literatură de specialitate de limbă engleză şi franceză.